Noua criză din Europa, o altă consecință a pandemiei: de ce ne afectează pe toți la buzunare și nu numai

de: Alexandru Puiu
09 06. 2021

Vestea bună este că pandemia pare să-și fi ascuns dinții ascuțiți într-o mare parte din Europa. Partea proastă este că apar în continuare noi crize ca urmări al perioadei în care ne-am ferit cu toții de virus.

Economiile din Europa Centrală și de Este se află deja de câteva luni pe un trend puternic ascendent. Acestea își revin după pandemie mai repede decât se aștepta cineva. Din păcate, se confruntă cu o lipsă acută de muncitori, iar urmările economice ale acestei realități ne-ar putea afecta pe toți. Dintr-un punct de vedere, problema cu forța de muncă a existat și înaintea crizei medicale. Acum, însă, s-a acutizat.

Din cauza faptului că nu se mai găsesc muncitori într-o varietate semnificativă de domenii, ne-am putea confrunta cu o încetinire a creșterii, dar și cu o explozie a inflației. Nu de alta, dar oamenii mai puțini dintr-o varietate de domenii alimentează salarii mai mari, de multe ori nejustificate. De acolo și până la inflație sau devalorizarea banilor este doar un ps. Imediat după vin posibile majorări de dobânzi bancare, realități confirmate deja de băncile centrale din Ungaria și Cehia.

Datele Eurostat arată că în luna aprilie ţările membre UE cu cea mai mică rată a şomajului au fost Polonia (3,1%), Cehia (3,4%) şi Ungaria (4,3%). În aceeaşi lună, ţările cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei au fost Polonia (5,1%) şi Ungaria. Legăturile sunt evidente, iar faptul că investițiile și fondurile europene încep să intre în regiune nu face decât amplifice problemele cu găsirea personalului. Domeniile cele mai afectate sunt tehnologia informației, construcții și producție.

„Cred că ne aşteaptă o perioadă dificilă. Odată cu redeschiderea economiei au explodat şi angajările companiilor. Mă aştept la o situaţie mult mai dificilă în a doua jumătate a lui 2021 faţă de 2020”, a spus Robert Keszte, directorul pentru Ungaria al grupului Continental. Cel mai mare stres al lui are legătură cu decalajul semnificativ dintre cerere și ofertă când vine vorba de posturile de experți software/IT și tehnicieni.

Chiar dacă în Ungaria se câștigă mai bine ca în România, de cele mai multe ori, problemele cele mai dificile sunt provocate de salariile din Germania. Acelea alimentează migrația forței de muncă și amplifică situația din Europa de Est. „Un muncitor calificat poate câştiga acum un salariu brut de 500.000 de forinţi (1.753 de dolari) dar chiar şi aşa nu se compară cu un salariu de un milion de forinţi din Germania”, a spus Gabor Toldi, adăugând că economia germană continuă să atragă muncitori din Ungaria. Ca referință, Toldi este director la firma de consultanță în recrutare DTC Solution.